Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

politist

Un bărbat suspectat de contrabandă, a fost rănit în picior, miercuri seară, de un poliţist de la IPJ Suceava, aflat în misiune de patrulare în zona comunei sucevene Ulma, în apropierea graniţei cu Ucraina. Bărbatul este poliţist de frontieră, se afla în timpul liber şi era în maşina personală.

Purtătorul de cuvânt al Serviciul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Seriţan, a confirmat că în cazul de la Ulma a fost implicat un agent de Poliţie de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina.
El a precizat că agentul de poliţie de frontieră era în timpul liber, era îmbrăcat cu haine civile şi conducea maşina personală.

Purtătorul de cuvânt al IJP Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţistul de frontieră, în vârstă de 47 de ani, agent în cadrul SPF Brodina, s-a răsturnat cu o maşină de teren într-o râpă adâncă de opt - nouă metri, în zona localităţii Ulma.

Agentul de poliţie din cadrul IJP Suceava a fost chemat la evenimentul rutier de către o femeie, iar când a ajuns la locul accidentului poliţistul l-a găsit lângă maşină pe agentul de poliţie de frontieră, aflat în afara programului şi îmbrăcat cu haine civile.

Agentul de poliţie de frontieră a refuzat să meargă la sediul Poliţiei pentru a se stabili condiţiile în care s-a produs accidentul, iar agentul de poliţie l-a ameninţat cu încătuşarea, moment în care bărbatul a fugit. Pentru a-l opri, poliţistul l-a somat verbal, a tras două focuri de avertisment şi l-a somat verbal din nou, trăgând alte două focuri de avertisment, iar al cincilea foc l-a tras spre picioare, rănindu-l pe celălalt în gamba dreaptă.

Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru îngrijiri medicale. El a refuzat însă recoltarea de probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice.

În acest caz s-a întocmit, până în prezent, un dosar penal pentru refuzarea de recoltare de probe biologice, a spus Epureanu.

Iniţial, primele date indicau faptul că poliţistul de frontieră ar fi făcut contrabandă. Sursa: mediafax.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

politist
DorohoiNews.ro, 19-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro